Proiect realizat de către Asociația Juvenala
Feel The Nature

Organizatori


Marea glorie a atletismului romanesc - Iulia Negura Olteanu, si-a dorit de mai mulți ani să organizeze un Maraton acasă la Neamț, acolo unde a început și a încheiat activitatea de atletă.

„Hășmaș Maraton” a devenit din vis, realitate. Echipa de organizare in frunte cu Iulia, lucrează zilnic pentru a crea prima ediție a unui eveniment bine structurat, cu trasee spectaculoase și premii interesante.


In următoarele rânduri vă vom prezenta capul de afiș al echipei de organizare- Iulia Olteanu Negura.


Maestră emerită a sportului, cu un palmares greu de egalat, Iulia a alergat in cariera sa de peste două decenii mai mult de 120.000 km, ceea ce înseamnă că ar fi înconjurat Pământul pe la Ecuator de 3 ori.

Succesul junioarelor pe care le antrenează astăzi doamna antrenoare Iulia, este la fel de măreț ca și cel pe care l-a avut ea ca sportivă: titluri de campioane mondiale la alergare montană, campioane balcanice, etc.


Spicuiri din palmaresul de vis al doamnei Iulia Negura Olteanu:

* dublă campioană mondială la alergare pe șosea”Pentru a doua oară consecutiv-campioană a lumii! Iulia Negură a repetat performanța obținută în anul 1990 la Dublin, triumfând iarăși în cursa de 15 km pe șosea, de această dată la Nieuwegein, în Olanda. Cu foarte mici excepții, la întrecere a fost prezentă «crema» fondistelor lumii.” (Gazeta Sporturilor,15 octombrie 1991);


* campioană europeană de cros în 1994“Cea de a treia ediție a Campionatului European de cros a prilejuit atletismului românesc o nouă premieră. Moldoveanca Iulia Negură a devenit și campioană europeană de cros, după ce a cucerit în urmă cu câțiva ani titlul de campioană a lumii la alergarea pe șosea. Modul în care a triumfat atleta română la Charleroi a fost de-a dreptul impresionant. Am urmărit-o atent, alergând de parcă avea aripi, pe un traseu mocirlos, în timp ce învinsele sale se străduiau să încheie cu dificultate întrecerea”. (“Moldoveanca Iulia Negură ne-a dat o lecție”, Gazeta Sporturilor, 17 decembrie 1997);





* locul 8 la JO de la Atlanta, din 1996, după ce în 1992 a ratat prezența la JO de la Barcelona din cauza unei accidentări”Când m-am văzut la Atlanta aveam atât de multe emoții că mi-am zis că nu o să fiu în stare să alerg nici cinci metri“. (Opinia Veche, Iași, 20 mai 2013);




* câștigătoare a două medalii de aur la JM Universitare şi a numeroase crosuri în Belgia, Japonia, Portugalia, Anglia, Franța, Luxemburg, vicecampioană mondială de semi-maraton (individual şi cu echipa), medaliată la CM, Iulia Negură-Olteanu mai are în palmares două clasări între primele 10 performere mondiale ale sezonului (1994-locul 4), două recorduri naționale în aer liber la semi-maraton şi 15 km şi nu mai puţin de 20 titluri de campioană naţională, fiind decorată în 2004 cu Ordinul “Meritul Sportiv” – clasa a 3-a- “Considerată de agenţia de presă EFE drept una din favorite, atleta Iulia Negură nu a dezamăgit aşteptările şi a câştigat Crosul de Anul Nou desfăşurat în localitatea portugheză Amadora. Ea a parcurs cei 10 km ai cursei în 30 minute şi 4 secunde, fiind urmată de campioana olimpică Fernanda Ribeiro din Portugalia”. (Sportul românesc, 6 ianuarie 1997)


Iulia, care in 2015 și-a adăugat in vitrina cu medalii și cupe și titlul de doctor in atletism, povestește ca in Japonia era Mai cunoscuta decât in Romania: „Da. Şi în Japonia şi în Franţa am fost foarte iubită. Prima dată când am participat în Japonia, am învins-o pe o chinezoaică şi m-au îndrăgit mult pentru această victorie. În Franţa, n-am câştigat niciodată, am ieşit mereu pe locul al doilea şi nu voiam să mai merg. Era un impresar, Segura, tot mă chema, îmi făcea cele mai bune oferte, numai să vin.”


Întâmplări amuzante din cufărul cu amintiri al Iuliei Negura Olteanu:

„In Indonezia am dormit cu șopârle mari în cameră, despre care nu știam nimic, mai ales că din cauza limbii nu puteam vorbi cu angajații hotelului. Reptilele nu ne-au făcut nimic, am aflat apoi că erau puse acolo pentru a mânca insectele, astea fiind de fapt cele cu adevărat periculoase. Împreună cu colegele mele, ne-am strecurat în camera antrenorului lor și i-am luat pantofii, cu care am ucis șopârlele, pentru că nu puteam să facem asta cu adidașii noștri foarte ușori, de alergat. Am început să le bocănim până ce le-am omorât și până ce ne-au auzit cei de la recepție. Probabil că ne-au certat, noi așa zicem, dar cine să îi înțeleagă, dacă vorbeau pe limba lor?”


„Eram în Africa, la Crosul Mondial, țin minte că am luat și medalie cu echipa atunci. Am fost duși să vizităm o rezervație, unde am văzut cămile și struți și am vrut să le fotografiem. Am coborât toți din mașină, pentru că drumul ne-a fost blocat de două maimuțe, ce nu mai voiau să se miște de acolo. Șoferul a lăsat geamul de la mașină pe partea lui deschis și în timp ce noi fotografiam cu sârg, maimuțele au dat iama la proviziile noastre de mâncare. Au devorat tot în timp ce noi stăteam și priveam cum ele dădeau tacticos celofanul jos de pe sandvișurile noastre. Am stat mult și bine până ce au ieșit, pentru că ni s-a spus să nu le atingem că se enervează ușor.”


„În 1992 am ratat calificarea la Jocurile Olimpice de la Barcelona, din cauza vizitei medicale. Cu o lună înainte de Olimpiadă, am spus doctorilor că am o durere în partea dreaptă a abdomenului, iar după trei săptămâni de investigații, tot nu reușiseră să îmi pună un diagnostic. Eram sănătoasă, dar tot nu am intrat în competiție. Președintele F. R. Atletism m-a întors din drum, pe motiv că nu mai am cum să confirm baremul încă o dată, după trei săptămâni în care nu am alergat. Am rămas acasă, după atâția ani de pregătire. În trei săptămâni de repaos am pierdut tot. In 1996 la Olimpiada din Atlanta, am ocupat locul opt în finala de atletism, la proba de 10.000 de metri. Când m-am văzut acolo aveam atât de multe emoții că mi-am zis că nu o să fiu în stare să alerg nici cinci metri”.




Florin Botescu este ”Nașul” evenimentului nostru sportiv. Este cel care cunoaște foarte bine zona Hășmașului pe care o cutreieră de mic copil. Împreună cu Iulia Negură Olteanu au conceput traseele pe care participanții le pot parcurge în 22 septembrie 2018.


La școală a început pasiunea pentru schi alpin și alpinism, cutreierând munții în lung și în lat cu Ticu Lăcătușu (primul român care a cucerit Everestul). Situația s-a schimbat când a terminat armata fiind atras de o provocare ce părea atunci a fi un fleac: participarea la Maratonul București (1994). “Am terminat primii 42 de kilometri cu bagajul în spate! Pe atunci nu știam mai nimic despre atletism”.


“Viața este scurtă, dar dacă o trăiești cum trebuie, este suficientă” spune Florin care a adăugat activităților lui și alergarea montană.

„Dacă primele maratoane le-am alergat pe șosea, a venit vremea și trendul în care pasiunea pentru peisajele oferite de turul unui maraton de tip montan să fie tot ce am nevoie. Eco Marathon 2010 desfășurat la Moeciu mi-a dat dependență, rămânând până astăzi un catalizator al existenței mele. Entuziasmul de a ajunge în diferite zone montane și de a cunoaște noi trasee se intensifică după bifarea fiecărui maraton, iar provocarea vine însoțită de prilejul de a mă întâlni cu marea familie a alergătorilor montani din țară”.


„Prefer ca antrenamentul să nu fie tipic științific așa cum se obișnuiește acum; îl introduc în ritmul zilnic ca pe un stil de viață constant. Merg mult pe jos cu ruperi de ritm, iar când mă apropii de o competiție insist pe un volum mai mare de kilometri. Rezervele pe care le am de la schi și de la urcatul munților, tind tot timpul să își facă simțită apariția. Totodată, pregătirea fizică este foarte importantă, dar cea psihică reprezintă baza… Recent am terminat Ultramaratonul Apuseni (74km) în 11 ore și 30 de minute fără antrenament, partea psihică a câștigat degajat.”